Moto GP News

 

Ne aflam in plin intersezon si ne apropiem vertiginos de testul de la Sepang, primul test urmand a se desfasura incepand cu 5 februarie pe durata a trei zile. Luminile primei curse din Qatar sunt departe de a se aprinde dar prezentarile echipelor incep cel putin la nivel vizual sa contureze peisajul sezonului 2013.

Team-ul Ducati a deschis sezonul prin prezentarea WROOM, team-ul oficial fiind format din Andreea Dovizoso si Nicky Hayden, respectiv junior team-ul in care ii regasim pe Ben Spies si Andrea Iannone. Bernhard Gobmeier, proaspat cooptat in team-ul bolognez ca urmare a primului tuseu realizat de Audi in colaborare cu italienii, a oferit detalii legate de strategia pe care o va adopta Ducati in viitor. Astfel, Gobmeier a subliniat ca, in esenta, filosofia team-ului va consta mai degraba in evolutia motocicletei decat intr-o revolutie radicala. Totodata, a prezentat intr-o balanta punctele forte ale modelului Desmosedici, germanul precizand ca decizia din “era Rossi” de a construi in 2012 un cadru in colaborare cu englezii de la FTR a fost o decizie cu efecte pozitive, astfel reprezentand un avantaj in plaja setarilor. Gobmeier a criticat politica dusa de italieni in timpul campaniei din 2011/2012, considerand ca multiplele update-uri incercate nu au adus decat un deserviciu in dezideratul team-ului de a crea o motocicleta performanta.

Modelul GP13 nu comporta modificari radicale, in viitoarea campanie, colaborarea si schimbul de date dintre team-ul official si junior team reprezentand un atu in dezvoltare. Gobmeier a afirmat ca actuala motocicleta nu si-a atins inca adevaratul potential, totodata considerand ca nu au fost explorate toate solutiile in vederea imbunatatirii comportamentul motocicletei, software-ul ramane in viziunea lui o piesa foarte importanta in puzzle-ul dezvoltari motocicletei, respectiv in imbunatatirea manevrabilitatii modelului italian. Unghiul pistoanelor va ramane acelasi, sistemul Desmodromic fiind o alta tehnologie ce nu se doreste a fi alterata sau modificata.

In consecinta, strategia celor de la Ducati este de exploatare exhaustiva a motocicletei in configuratia actuala, eventualele update-uri vor fi adoptate gradual, dupa testari intensive. In ce masura vor reusi cei de la Ducati sa reduca diferenta de performanta fata de japonezi ramane de vazut, speram sa avem un campionat disputat, in atare conditii, pasiunea italienilor impletita cu meticulozitatea germana ar trebui cel putin teoretic sa aduca rezultate. 

 

SURSE

http://www.motorcyclenews.com/MCN/sport/sportresults/MotoGP/2013/January/jan1613-ducati-confident-in-old-bike-strategy/